Zona de câmpie
Treapta de relief cea mai joasă, cu înălțime de 70-200 m, ocupă partea sudică a județului Prahova. Dar înălțimea ei urcă în lungul râului Prahova la peste 300 m, continuându-se în ținutul dealurilor cu terasa Câmpinei.
Această zonă ocupă ca și zona colinară și de munte o treime din suprafața județului ducând la o diversitate aparte a peisajelor.
Aici poți găsi urme ale istoriei zonei vizitând Drumul Voievozilor, călare sau cu mașina, poți să te dai cu motorul sau să joci golf sau polo.
Aici se află și reședința de județ, Ploieștiul, a cărui dezvoltare a influențat "patria aurului negru", Prahova și unde poți găsi 2 muzee unice în România: Muzeul Petrolului și Muzeul Ceasului.